• Главная
  • Новости
  • Poziția Partidului Comuniștilor din Republica Moldova cu privire la negocierile ce se poartă cu Uniunea Europeană în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova

Poziția Partidului Comuniștilor din Republica Moldova cu privire la negocierile ce se poartă cu Uniunea Europeană în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova

Image

 Moldova pășește pe calea integrării europene pe parcursul ultimelor două decenii.

Ea a fost începută de către Partidul Comuniștilor după venirea sa la putere în anul 2001. Liderul acestui partid, Vladimir Voronin, devenind președinte al Moldovei în anul 2002, a creat prima Comisie Națională pentru modernizarea europeană a țării, asumându-și responsabilitatea pentru activitatea ei.

Munca în această direcție s-a intensificat după obținerea în 2005 a unui consens politic și social. Atunci, la propunerea deputaților din partea Partidului Comuniștilor, întreaga componență a Parlamentului, inclusiv partidele de opoziție, în mod unanim au aprobat „Declarația cu privire la scopurile integrării europene”.

Sensul și scopul deciziilor adoptate consta în resetarea sferelor de activitate a statului conform standardelor UE. Altfel spus, sarcina asumată preconiza, în primul rând, o modernizare temeinică a vieții interne a țării după modelul european. Rezultatul acestei activități complexe a tuturor ramurilor puterii trebuia să fie obținerea unui nou nivel de dezvoltare socială, economică, juridică și democratică a țării.

Inițial, s-a anunțat despre crearea în Republica Moldova, țară independentă, neutră și suverană, a condițiilor de funcționare a institutelor puterii, – de la cea executivă până la cea juridică –, bazate pe standardele și practicile Uniunii Europene. Cu garantarea unui înalt nivel de protecție socială, economică și juridică a cetățenilor și a unor mecanisme stabile și eficiente de asigurare a democrației și a drepturilor cetățenești.

Cu susținerea partenerilor externi, – în primul rând, a tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene și a institutelor Consiliului Europei –, Moldova, deși a fost greu și complicat, în mod consecvent depunea toate eforturile ca să-și atingă scopul propus. Dinamica progresivă a acestui parcurs a fost remarcată, practic, de toți partenerii externi.  

Doar în perioada anilor 2001-2008, Parlamentul a adoptat sau a operat amendamente în mai mult de 300 de acte legislative și normative, și asta  pentru ca ele să corespundă cerințelor indicate de UE. A devenit obișnuită și expertiza Comisiei de la Veneția a Uniunii Europene a celor mai importante proiecte de legi înainte de adoptarea lor. Institutele puterii activau în mod transparent. A început să se dezvolte economia, în permanență creșteau standardele sociale. A fost extirpată criminalitatea organizată. Iar succesele noastre în combaterea corupției au fost confirmate și în cadrul programului special „Provocările mileniului”, inițiat de guvernul SUA.

În același timp, în mod paradoxal, odată cu instaurarea după 2009 a așa-numitelor guverne proeuropene, a scăzut simțitor nivelul libertăților democratice, precum și cel al respectării drepturilor civile și politice ale cetățenilor. Ca rezultat, mai întâi în perioada „statului capturat” din timpul oligarhului Plahotniuc, apoi după instaurarea puterii monopoliste a partidului Maiei Sandu, Moldova a alunecat înapoi, revenind la păguboasa practică a dictaturii politice, a prigoanei partidelor de opoziție, a nihilismului de drept și a demotivării civile. 

Astăzi, Republica Moldova se află mult mai departe de cerințele și standardele UE decât se afla cu 15-20 de ani în urmă. Se practică cenzura directă a mass-media, au fost închise zeci de canaluri de televiziune,  posturi radio, precum și internet-resurse. Sunt interzise și scoase din câmpul juridic un șir de partide de opoziție, inclusiv parlamentare, care au sute de mii de alegători, la fel și liderii lor. Concurenții politici ai puterii sunt persecutați penal.

Organele justiției în mod deschis sunt subordonate partidului guvernant, iar declaratele reforme în acest domeniu s-au transformat într-o farsă și au condus la un eșec total. Destituirea ilegală din funcție a procurorului general, presiunea fățișă a primelor persoane din stat asupra sistemului judiciar cu amenințări și indicații directe ce sentințe să emită, modificarea situativă a procedurii de alegere fără concurs a procurorului general și  a CSM – toate aceste fapte  vorbesc despre un total control politic al puterii instaurat asupra justiției. Majoritatea din componența Curții Constituționale o alcătuiesc oameni afiliați partidului guvernant și personal președintei Maia Sandu.

Guvernarea a renunțat la practica controlului din partea opoziției a serviciilor secrete, a Comisiei Electorale Centrale și a Curții de Conturi.

Societatea este demotivată, dezbinată, căzută în sărăcie și disperare. Pe parcursul ultimilor 20 de ani, susținerea de către cetățeni a însuși procesului de integrare europeană și modernizare europeană a ajuns la o cotă de cel mai scăzut nivel.

„Partidul Maiei Sandu”, care guvernează Moldova mascându-se cu ideile europene, a discreditat acest deziderat în fața cetățenilor moldoveni și a făcut ca printre partenerii externi să apară îndoieli în capacitatea acestor guvernanți de a realiza sarcinile declarate.

În acest context, rămânând părtașul ideii de modernizare europeană și confirmând necesitatea introducerii celor mai bune practici europene în ceea ce privește consolidarea adevăratelor valori democratice și a protecției sociale și economice a cetățenilor,

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova consideră că e necesar să semnalăm următoarele:

1. În starea sa actuală, Republica Moldova este un stat totalitar guvernat de un regim autoritar și dictatorial, care încalcă în mod brutal  drepturile cetățenilor și interesele sociale ale populației. Răspunderea colectivă face să fie zadarnic și lipsit de sens până și un obiectiv atât de important, susținut de UE, cum este combaterea corupției. E de menționat faptul că organele de ocrotire a ordinii de drept examinează și urmăresc în mod exclusiv doar acțiunile reprezentanților opoziției și nu întreprind nici o acțiune asupra vreunui reprezentant al majorității guvernante. Și asta în ciuda numeroaselor scandaluri legate de achiziționarea resurselor energetice cu prețuri umflate și fără a organiza tendere, de devizele de cheltuieli exagerate pentru reparația și construcția obiectelor de infrastructură, de degradarea societății și chiar și de situații excepționale în care și-au pierdut viața oameni. Justiția capturată nu a prezentat pretenții nimănui din clanul guvernant.  În mod categoric, cu un asemenea regim, negocierile privind acceptarea Moldovei ca țară membră a Uniunii Europene nu pot fi purtate.

2. Atragem atenția conducerii Uniunii Europene, precum și a celor care reprezintă țările participante, a deputaților europeni și a reprezentanților procesului de negociere la situația alarmantă în ceea ce privește respectarea în Republica Moldova a libertăților și drepturilor omului, inclusiv a celor politice. Este evident faptul că ignorarea numeroaselor încălcări sistematice a standardelor și practicilor europene comise de către partidele de la putere nicidecum nu poate să contribuie la relații mai apropiate cu țările membre ale Uniunii Europene, ci dimpotrivă, ele pun la fundamentul procesului de negociere o bombă cu explozie întârziată, care „poate exploda” în cel mai nepotrivit moment, înmormântând ideea integrării europene și pricinuind prejudicii însăși Uniunii Europene. Obiectiv vorbind, este necesară o reformare a puterii politice. Un proces integraționist normal devine posibil doar în condițiile unui consens social-politic, ale unui dialog real și realist și ale unui pluralism politic în societate. Repetăm:  negocierile în formatul Moldova-UE sunt necesare și sunt posibile, însă nu cu actuala putere (PAS)!

3. Alăturarea în procesul de integrare europeană a Moldovei la Ucraina este o evidentă decizie politică, fără ca ea să fie motivată în mod obiectiv, și este extrem de păgubitoare pentru noi. Conștientizând avantajul unei asemenea decizii pentru anumite forțe politice ale actualei birocrații europene, considerăm că desfășurarea procesului într-o asemenea formulă reprezintă pentru Moldova un factor negativ. Chiar și neluând în calcul războiul declanșat în statul vecin, vom spune că țara noastră întotdeauna a fost cu câțiva pași înaintea Ucrainei în ceea ce privește problemele reformelor și ale implementării standardelor europene. Astăzi, pe lângă propriile probleme pe care le are Moldova, i-a fost adăugată, fără de nici un temei, încă una, care, după toate probabilitățile, poate fi mult mai grea. Aceasta poate fi peste puterile ei, deci, poate influența negativ starea de lucruri din țară. Moldova merită să aibă un plan separat, de sine stătător, de aderare la Uniunea Europeană. Ea trebuie să aibă propriul său parcurs și este capabilă să-i facă față. De aceea schema existentă a mersului negocierilor trebuie să fie modificată. Este necesar să fie înțeles următorul fapt: procesul de negocieri comun „Ucraina+Moldova-UE” este un semnal negativ din partea birocrației europene pentru societatea noastră și pentru clasa politică de la noi.

4.  Astăzi, în procesul de negocieri cu privire la aderarea Moldovei la UE, problema transnistreană, fărâmițarea teritorială și politică a țării nu este deloc luată în calcul. Ea în mod intenționat este ignorată de participanții la respectivul proces – atât de cei de la Chișinău, cât și de cei de la Bruxelles. Declarațiile provocatoare ale președintei Maia Sandu cu privire la faptul că e posibilă  integrarea europeană a Moldovei fără Transnistria (cu aluzie la varianta cipriotă) sunt o crimă față de Constituție, și asta pentru că, prin definiție, șeful statului este un garant al integrității teritoriale a țării.

5. În condițiile ce s-au creat, imitarea de către putere a procesului de integrare europeană, inclusiv mecanismul de negociere care funcționează în prezent, demonstrează că, de fapt, această clică guvernantă tinde să soluționeze obiectivul integrării în mod unilateral, și asta pentru a se menține la putere și de acum înainte. Neavând până astăzi nici cele mai mici succese în domeniul administrării statului,  subiectul începerii negocierilor cu Uniunea Europeană este folosit de regimul Maiei Sandu în scopuri propagandistice și electorale. Și nu-i greu de înțeles de ce: pentru a păstra  la putere actualul regim.

 6. Soluționarea obiectivului geopolitic privind  absorbirea administrativă și geografică necondiționată și fără alternativă a Moldovei de către spațiul Uniunii Europene, fără a se ține seama de starea de lucruri din interiorul țării noastre, ne amenință cu pericolul ca independența Republicii Moldova să fie lichidată, și asta deoarece România abordează respectiva situație nu atât ca pe o aderare a Moldovei la Uniunea Europeană, cât ca pe o unire cu Romania. Actuala guvernare și reprezentanții Bucureștiului vorbesc despre asta permanent și în mod deschis.

 7. Pentru noi, majoritatea progresistă a cetățenilor țării, este evident faptul că actuala conducere a Comisiei Europene, care, la rândul său, de asemenea n-a realizat succese remarcabile în procesul de dezvoltare a Uniunii Europene, încearcă să ascundă eșecurile sale cu ideea unei extinderi suplimentare a Uniunii Europene. Pentru asta, UE este dispusă să facă tot posibilul, chiar și să ignoreze principiile de bază și idealurile declarate ale comunității.

UE renunță la principii fundamentale de dragul conjuncturii geopolitice. În interiorul Moldovei, asta conduce nu numai la un prejudiciu catastrofal  adus imaginii ideii de integrare europeană, ci și creează un real pericol de apariție încă a unei zone de instabilitate, ceea ce, din punct de vedere al securității regionale, este extrem de defavorabil și pentru însăși Uniunea Europeană.

Institutele comunității, precum și factorii de influență sunt obligați să-și revizuiască modul de abordare în ceea ce privește intrarea Republicii Moldova în componența Uniunii Europene. În procesul de modernizare europeană a Republicii Moldova, principiile de bază și idealurile libertății, democrației și legalității trebuie să revină în rolurile lor principale și nu să fie înlocuite cu interese conjuncturale geopolitice sau situative ale reprezentanților birocrației UE și ale trădătorilor autohtoni.  

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova

04 septembrie 2024

Logo

ДРУГИЕ НОВОСТИ

Все новости
Image
Партия коммунистов Республики Молдова констатирует политический провал авантюры Майи Санду с конституционным референдумом.

Партия коммунистов Республики Молдова констатирует политический провал авантюры Майи Санду с конституционным референдумом.

Image
МОЛДОВА В ОПАСНОСТИ! У НАРОДА ОТБИРАЮТ ЗЕМЛЮ!

Как оказалось, главная цель референдума состоит в получении доступа нынешней власти для продажи Земли иностранцам!

Страх потерять власть на грани истерики и беспредела!

Очередной вопиющий случай полицейского беспредела.