- Principala
- Noutăți
- Adresare deschisă către presă
Autorii sesizării nr. 176a/2024 la Curtea Constituțională a Republicii Moldova
Stimați reprezentanți ai mass-media,
Stimați cetățeni ai Republicii Moldova,
Subsemnații, Vladimir Voronin și Diana Caraman, în calitate de autori ai sesizării nr. 176a/2024 depuse la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, dorim să aducem în atenția publicului câteva precizări esențiale în legătură cu acest demers și cu așteptările noastre referitoare la soluționarea cauzei.
În scopul asigurării unei examinări rapide și eficiente a sesizării, dorim să subliniem faptul că, în mod deliberat, nu am solicitat Curții suspendarea prevederilor art. 135 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022 și a Hotărârii Parlamentului nr. 122/2024, privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale, până la soluționarea definitivă a cauzei. Ne dorim, totuși, ca examinarea sesizării să se realizeze în regim de urgență, astfel încât Curtea Constituțională să poată pronunța o hotărâre înainte de începerea campaniei electorale pentru scrutinul prezidențial stabilit pentru data de 20 octombrie 2024, conform hotărârii Parlamentului.
Această solicitare de urgență vine în contextul prevederilor constituționale, în special art. 90 alin. (4) din Constituție, pe care considerăm că trebuie să le respectăm și să le clarificăm, pentru a evita orice neclarități sau interpretări eronate. Amintim, de asemenea, că nu ne dorim să exercităm vreo presiune asupra Curții Constituționale, ci doar să facilităm o soluționare cât mai rapidă și corectă, în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
Considerăm de asemenea pertinentă mențiunea făcută public de către vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), care, într-o emisiune recentă difuzată la postul N4, a subliniat că este preferabil ca o astfel de sesizare să fie soluționată înainte de desfășurarea scrutinului prezidențial și nu ulterior acestuia, fapt ce ne întărește convingerea că ne aflăm pe drumul corect.
Așteptăm cu interes invitația din partea Curții Constituționale pentru a participa la procesul de jurisdicție constituțională în cadrul căruia se va examina constituționalitatea prevederilor contestate din art. 135 alin. (2) al Codului electoral, respectiv Hotărârea Parlamentului nr. 122/2024 privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale.
Prin această adresare, reiterăm angajamentul nostru pentru respectarea valorilor democratice și a ordinii constituționale a Republicii Moldova.
Cu stimă,
Vladimir Voronin
Diana Caraman
Autori ai sesizării nr. 176a/2024 la Curtea Constituțională a Republicii Moldova
ALTE NOUTĂȚI
Cum să amăgești toată Moldova: 4 ani de minciuni ai Maiei Sandu
Координационный Совет по телерадиовещанию отклонил жалобу ПКРМ, которая пыталась оспорить скандальное решение руководства так называемого «публичного» телевидения не размещать предвыборный ролик с обращением лидера партии, экс-президента Республики Молдова Владимира Воронина.
Турне Майи Санду, возмущение Евросоюза, Игра престолов по-молдавски | ВБ#093